Managementul herniei de disc cervicale prin kinetoterapie

Coloana vertebrală pe înțelesul tuturor

 

Coloana vertebrală, pe care o putem asemăna cu un lanț cu rol de susținere, formată din vertebre și discuri intervertebrale, are niște roluri extrem de importante în corpul nostru: protecția măduvei spinării și a nervilor spinali, suport și flexibilitate.

Discurile intervertebrale sunt structuri cartilaginoase care absorb șocurile axiale ale corpului; ca să înțelegem puțin rolul acestora, putem să presupunem că aceste discuri sunt niște bureți, câte unul aflat între două pietre, având rolul de a nu lăsa aceste structuri puternice să se atingă și să se macine.

Discul este format la rândul lui din două zone: una sub forma unui inel, cu o structură fibroasă și o zonă centrală, având structura unui gel.

 

Ce inseamnă hernia de disc?

 

Hernia de disc are loc atunci când, din cauza presiunii mult prea mari sau îndelungate pe discul intervertebral, părți din nucleul pulpos pătrunde în inelul fibros și apasă pe rădăcina nervoasă. Poate să se întâmple acut, în cazul unui accident spre exemplu sau, cel mai des, cronic, prin degenerare. Diferența dintre cele două este că în cazul herniei de disc acute simptomele se instalează rapid și sunt severe, iar în cazul herniei de disc cronice, simptomele se instalează gradual – durerea devine mai intensă odată cu trecerea timpului (dacă nu se intervine cu tratament).

 

Cum recunoaștem hernia de disc?

 

Hernia de disc cervicală se întâmplă cel mai frecvent postero-lateral, acolo unde inelul fibros este mai subțire. Are loc cel mai frecvent la nivelul C5-C6, C6-C7. Cel mai des, pacienții cu hernie de disc la acest nivel se plâng de dureri la nivelul gâtului, precum și durere și/sau parestezii pe membrul superior aferent herniei. Durerea pe mână poate fi difuză sau dimpotrivă, ascuțită. Alte simptome frecvente sunt amorțeala și furnicăturile pe braț. Durerea poate fi accentuată de flexia gâtului și ridicarea brațului deasupra capului.

 

 

Manifestările herniei de disc în corelație cu localizarea acesteia

În funcție de localizarea herniei de disc la nivel cervical, putem să ne confruntăm cu simptome diferite:

  • Nervul C2: se manifestă prin dureri de cap, ureche sau ochi
  • Nervii C3 și C4: contracturi musclare și puncte dureroase pe trapez
  • Nervul C5: durere la nivelul gâtului, umărului și scapulei; parestezie pe braț (lateral), mișcările care pot fi afectate sunt abducția de umăr și flexia de cot; diminuarea reflexului bicipital
  • Nervul C6: de asemenea, se manifestă prin durere la nivelul gâtului, umărului și scapulei; parestezie la nivelul antebrațului (lateral), mâinii (lateral) și două degete (inelar și deget mic); poate să afecteze flexia de cot și extensia de pumn
  • Nervul C7: durere la nivelul gâtului și a umărului; parestezia în acest caz apare la nivelul antebrațului posterior și degetului mijlociu; afectează extensia de cot și flexia de pumn
  • Nervul C8: se manifestă tot prin durere la nivelul gâtului și a umărului, dar parestezia se manifestă caracteristic, la nivelul antebrațului medial, mână (tot medial) și degetul mare împreună cu degetul arătător; apare slăbiciune la flexia degetelor, priza mâinii și extensia degetului mare

 

 

Cum tratăm o hernie de disc cervicală?

 

Din ce în ce mai des, oamenii apelează la intervenții chirurgicale pentru a-și rezolva durerile cauzate de afecțiuni ale coloanei vertebrale. Uneori la recomandarea medicului, alteori doar pentru că pacientul crede că durerile nu mai pot fi rezolvate sub altă formă. Dar, ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar afla că aproximativ 75-90% din herniile de disc cervicale pot fi rezolvate cu tratament conservator,  sau câți dintre noi cunosc ce înseamnă un tratament conservator?

Tratamentul conservator este foarte complex, cuprinde multiple modalități de tratament și tocmai de aceea, poate fi eficient în foarte multe cazuri. Acesta cuprinde:

 

  1. Tratament medicamentos – NU se recomandă a fi luat fără prescripție medicală; medicația în cazul unei hernii de disc constă în antiinflamatoare nesteroidine (sunt medicamente ce scad inflamația și implicit durerea) miorelaxante (pentru relaxarea musculară), antidepresive (pentru durerea neuropatică)

2. Guler cervical – la pacienții cu durere acută se poate recomanda purtarea unui guler cervical deoarece imobilizarea poate fi benefică la unii pacienți; gulerul cervical se recomandă însă doar pentru perioade scurte de timp (în medie o săptămână) deoarece imobilizarea prelungită duce la atrofia mușchilor posturali (mușchi ce susțin corpul nostru) și apariția altor complicații

3. Manipularea cervicală – există studii (puține până în acest moment) care arată că manipularea cervicală poate diminua durerea de cap și de gât cauzate de herniile de disc cervicale

4. Tracțiunea cervicală – poate fi foarte benefică în reducerea simptomelor radiculare cauzate de hernia de disc; acest fenomen are loc deoarece ”întinderea” coloanei (efectiv tracționarea acesteia în sus) duce la eliberarea de tensiune musculară, lărgirea foramenului (un spațiu prin care trece nervul), astfel reducând simptomatologia dureroasă; se poate realiza într-un mediu specializat sau acasă, cu dispozitive create special (NeckFix)

5. Fizioterapia – electroterapie, masaj, kinetoterapie, hidrokinetoterapie, ș.a.; kinetoterapia în herniile de disc cervicale este foarte eficientă și în multe dintre cazuri, ea poate să elimine simptomatologia

Kinetoterapia în herniile de disc cervicale constă în:

  • educarea posturii (extrem de importantă pentru ca pacientul să se simtă mai bine)

 

  • managementul durerii – în kinetoterapie ne referim la guler cervical, dispozitive de tracțiune, pernă specială de dormit

 

  • terapie manuală

 

  • stretching

 

  • exerciții de forță și mobilitate; foarte importante pentru diminuarea simptomatologiei și menținerea rezultatelor obținute

 

Exercițiul fizic este cel mai ușor instrument de utilizat în herniile de disc cervicale. Acesta scade durerea, compresia radiculară (ce determină furnicături, amorțeli, parestezii pe membrul afectat) și poate să ofere pacientului o viață normală, dacă este practicat cu regularitate.

Înainte să crezi că hernia ta de disc cervicală nu mai poate fi rezolvată cu nimic, încearcă exercițiul fizic. Este accesibil și te poate salva de durere!

 

Semnat,

Ph.MD Adriana Sotir

 

Referințe:

Sharrak, S., Khalili, Y, Al., Cervical Disc Herniation, StatPearls, August 2021

Caridi, JM., Pumberger, M., Hughes, Ap., Cervical radiculopathy: a review, HSS J, 2011 7(3):265-72

Binder, AI., Cervical spondylosis and neck pain, BMJ, 2007, 10;334 (7592):527-31,

 

Conținutul acestui articol este creat special cu scop de informare și educație. Nu are intenția de a deveni sfat medical.




Articole asemănătoare




Ziua Mondială a Fizioterapiei Inițiativa RestartiX pentru Pacienții cu Dureri Lombare

Ziua Mondială a Fizioterapiei, celebrată anual pe 8 septembrie, este o inițiativă globală menită să aducă în prim-plan importanța fizioterapiei în prevenirea, gestionarea și tratarea afecțiunilor musculo-scheletice. Această zi este marcată în întreaga lume prin evenimente și campanii de conștientizare organizate de profesioniștii din domeniul sănătății și de comunități, având ca scop educarea publicului și […]

Vrei să știi cum să previi, să corectezi deformările spatelui?

Majoritatea cunoaștem faptul că deformările coloanei sunt de fapt cifoze, scolioze, lordoze. Statisticile arată că România se află pe un loc fruntaș în Europa, în ceea ce privește deformarea coloanei vertebrale. Aproximativ 80% din cazuri o reprezintă femeile, boală apărând la pubertate. Cu toți știm cât de important este să avem o postură corectă. O […]

Tratamentul discopatiei lombare

Introducere   Discopatie lombară sau boala degenerativă a discurilor lombare este una dintre cele mai frecvente, aparent  foarte cunoscută, dar în același timp mai de neînțeles cauză de dureri în regiunea inferioară a spatelui. 80% din populație afirmă că a prezentat minim un episod de durere lombară în cursul vieții, fiind a doua cauză de […]

Totul despre SCIATICĂ

Probail ai avut avut pe cineva care ți-a spus ca suferă de sciatică sau poate chiar tu te-ai surprins spunând, “ mă omoară sciatica asta, mă doare tot piciorul”. Ei bine, acest fenomen dureros ce iradiază pe picior, mi-am propus să-l dezbat în acest articol. Pentru început haideți să înțelegem câteva informatții de bază de […]

Terapia Ghidată Online: Beneficii și Eficiență Acasă

Terapia ghidată online explicată: ce este, tipuri, procesul de evaluare, beneficii, riscuri și diferențe față de variantele tradiționale, pentru pacienți cu dureri.

Terapia ghidată online explicată: ce este, tipuri, procesul de evaluare, beneficii, riscuri și diferențe față de variantele tradiționale, pentru pacienți cu dureri.

8 replies on “Managementul herniei de disc cervicale prin kinetoterapie”

Articolul privind discopatie cervicala, prezentat de Dna Adriana Sotir este pe întelesul tuturor. Apreciez foarte mult implicarea RestartiX in a face “pastila de educație” pentru toți membrii săi si nu numai. Eu sufăr de discopatie lombara si cervicala de peste 20 de ani, am tratat această boala doar prin fizioterapie și kinetoterapie, bineînțeles ajutata uneori si de antiinflamatoare. Tocmai de aceea am dat mare importantă programelor RestartiX, cumpărând pentru un an de zile Programul VIP total. Multumesc că existați.

Nu știu dacă mi s-a salvat primul comentariu, și vreau să spun că eu nu pot face aceste exerciții pentru că am problemele pe care le am,eu am luat toate bolile de coloană și la ora actuală am 3 hernii,la cervicală, la dorsala și la sacrala și mi sa spus clar că numai pot fi operată că nu mă ajută cu nimic pentru că durerile sunt de la scolioza, am fost la doctorul care ma operat în Italia, în Anglia la un alt doctor mă dys băiatul meu pentru că este stabilit acolo și am stat și eu 5 ani și am acte în regulă și în România la spitalul militar la șeful secției de neurologie care mi-a spus toți trei același lucru,trebuie să mă protejez foarte mult de efort fizic, nu pot să merg mult, nu pot să stau mult în picioare și nici în șezut, când stau prea mult în șezut sau în picioare mă ia niște dureri cu arsuri pe coloană, îmi vine să urlu precum bestia în pădure, ăsta este rezultatul la munca depusă în Italia, pentru dureri când numai rezist iau Co-codamol care are 500mg paracetamol și 30mg codeina, sunt din Anglia, nu știu ce să iau când le termin, aici,nu găsesc această compozite,este Solpradeina dar sunt slabe fată de co-codamol sau Co-eferalgan cum era în Italia care are aceiași compoziție! Vă mulțumesc pentru îmi citiți comentariul și vă doresc tot binele din lume și o zi binecuvântată!

Mulțumesc pentru toate informațiile pe care ni le oferiti!De aproape un an de cand v am descoperit fac aproape zilnic exerciții pt coloana si starea mea de sănătate s a îmbunătățit considerabil.Sunteti minunati!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Abonează-te la newsletter și rămâi conectat la noutățile platformei RestartiX.