Dacă există Durere, există și Soluții

În ziua de azi, datorită situației dificile, produse de pandemine, mulți oameni au ajuns să lucreze de acasă. De obicei aceste persoane, deși sunt în confortul propriei locuințe, ajung să stea blocate în fața calculatorului aproape toată ziua, uneori mai mult decât ar fi stat la job, astfel apar durerile de spate, sold si genunchi, recomandarea noastra sunt sedintele de kinetoterapie.

În mod normal, atunci când stăm perioade așa de lungi pe scaun, durerea își face simțită prezența.

Întrebarea e de ce să permitem asta, când putem preveni? Chiar avem un exemplu concret în acest sens. Acum aproximativ 4 ani, o pacientă în vârstă de 33 de ani a ajuns la clinica de recuperare în care lucrăm. Avea dureri de spate, șold și genunchi.

Moralul ei era la pământ, avea dureri mari chiar și în momentul în care se dădea jos din pat. Aceste dureri nu îi dădeau pace nici măcar în timpul mersului, sau în momentul în care încerca să se așeze sau să se ridice de pe un scaun.

O altă mare problemă a ei, era faptul că își dorea foarte mult un copil, dar cum putea spera la așa ceva, când ea resimțea dureri și la cele mai banale mișcări?

dureri de spate, șold și genunchiAcest chin se datora numărului de ore petrecute la muncă și lipsa mișcării. Timp de 3-4 ani lucra minim 10 ore la birou, în fața calculatorului, iar uneori ajungea să petreacă până la 16 ore la locul de muncă.

Se gândea de mult timp că e nevoie să facă ceva în privința acestor probleme, mai ales dacă voia să devină mamă. S-a decis să înceapă un program de kinetoterapie sau o terapie prin masaj, dar nu știa exact ce are nevoie.

Odată ajunsă în clinica noastră de recuperare, primul lucru pe care l-am făcut a fost s-o lămurim că practic, kinetoterapia este un tip de gimnastică medicală, mai exact o medicină sportivă, ce are nevoie în completarea ei și de terapie prin masaj.

A urmat apoi evaluarea , unde am observat că erau mari dezechilibre musculare, o mobilitate redusă și o forță musculară minimă. Am stabilit împreună că primul obiectiv este eliminarea completă a durerii.

3 ședințe de kinetoterapie

În prima săptămână, am început intens, cu 3 ședințe de kinetoterapie, care durau chiar și 2 ore, dintre care 1 oră partea de recuperare medicală prin exerciții și restul timpului, terapie prin masaj.

Deja după 5 ședințe, durerea dispăruse aproape în totalitate, mobilitatea era crescută, iar stima ei de sine era mult îmbunătățită.

La finalul celor 10 ședințe  simțea că plutește și că poate face tot ce-și propune. Am sfătuit-o atunci să continue programul de recuperare, măcar o dată pe săptămână, însă, din păcate a revenit la vechile obiceiuri și s-a lăsat acaparată din nou de muncă.

Sedințe de kinetoterapie Online

Din cauza pandemiei, a fost nevoită să lucreze de acasă, iar timpul petrecut pe scaun, în fața calculatorului, era cel puțin la fel de mare ca înainte, așa că durere a apărut din nou, de data asta și mai intensă, așa că a apelat la clinica de recuperare online RestartiX, atât pentru ședințele de kinetoterapie, cât și pentru terapia prin masaj.

ședințe de kinetoterapie

După e reevaluare, am stabilit întregul program de recuperare medicală, de această dată, pe termen lung. Primele ședințe au fost mai intense, pentru a reduce gradul durerii, apoi am redus treptat frecvența ședințelor, până am ajuns la una singură pe săptămână.

Pe lângă aceste ședințele obigatorii, de ceva timp, a decis să se alăture și sesiunilor live de recuperare medicală, oferite în mod gratuit de echipa RestartiX, care te ajută să preiei în sfârșit controlul sănătății tale.

În plus, dacă ai nevoie chiar acum de câteva exerciții deștepte, prin care să elimini durerile de la nielul coloanei cervicale, ți-am pregătit aici un video:

 

Articol realizat de Fz.Oana Holobîcă

Fz.Oana Holobîcă

Conținutul acestui articol este creat special cu scop de informare și educație. Nu are intenția de a deveni sfat medical.




Articole asemănătoare




Ziua Mondială a Fizioterapiei Inițiativa RestartiX pentru Pacienții cu Dureri Lombare

Ziua Mondială a Fizioterapiei, celebrată anual pe 8 septembrie, este o inițiativă globală menită să aducă în prim-plan importanța fizioterapiei în prevenirea, gestionarea și tratarea afecțiunilor musculo-scheletice. Această zi este marcată în întreaga lume prin evenimente și campanii de conștientizare organizate de profesioniștii din domeniul sănătății și de comunități, având ca scop educarea publicului și […]

Vrei să știi cum să previi, să corectezi deformările spatelui?

Majoritatea cunoaștem faptul că deformările coloanei sunt de fapt cifoze, scolioze, lordoze. Statisticile arată că România se află pe un loc fruntaș în Europa, în ceea ce privește deformarea coloanei vertebrale. Aproximativ 80% din cazuri o reprezintă femeile, boală apărând la pubertate. Cu toți știm cât de important este să avem o postură corectă. O […]

Tratamentul discopatiei lombare

Introducere   Discopatie lombară sau boala degenerativă a discurilor lombare este una dintre cele mai frecvente, aparent  foarte cunoscută, dar în același timp mai de neînțeles cauză de dureri în regiunea inferioară a spatelui. 80% din populație afirmă că a prezentat minim un episod de durere lombară în cursul vieții, fiind a doua cauză de […]

Totul despre SCIATICĂ

Probail ai avut avut pe cineva care ți-a spus ca suferă de sciatică sau poate chiar tu te-ai surprins spunând, “ mă omoară sciatica asta, mă doare tot piciorul”. Ei bine, acest fenomen dureros ce iradiază pe picior, mi-am propus să-l dezbat în acest articol. Pentru început haideți să înțelegem câteva informatții de bază de […]

Terapia Ghidată Online: Beneficii și Eficiență Acasă

Terapia ghidată online explicată: ce este, tipuri, procesul de evaluare, beneficii, riscuri și diferențe față de variantele tradiționale, pentru pacienți cu dureri.

Terapia ghidată online explicată: ce este, tipuri, procesul de evaluare, beneficii, riscuri și diferențe față de variantele tradiționale, pentru pacienți cu dureri.

4 replies on “Dacă există Durere, există și Soluții”

[…] Fizioterapia se referă la utilizarea agenților fizici precum factorul termic (căldura, recele), curentul electric, lumina, proprietățile nămolurilor și a apelor terapeutice pe parcursul ședințelor de recuperare medicală. Acțiunea direct sau indirectă a acestor agenti fizici induce reacții de adaptare a organismului uman precum vasodilatația în momentul aplicării stimulului cald, vasoconstricția atunci când aplicăm stimulul rece, creșterea pragului dureros în momentul aplicării curentului electric de diferite intensități. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Abonează-te la newsletter și rămâi conectat la noutățile platformei RestartiX.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-92924-9629-65aa85301fbbbf26498b86af-v2"]