Frica este o emoție primară, o stare de adâncă nelinişte şi de tulburare provocată de un pericol real sau imaginar. Este un mecanism defensiv, moștenit genetic de la strămoșii noștri, care au supraviețuit învățând să le fie frică și să facă față primejdiilor. La fel ca toate emoțiile indică nevoia unui raspuns cu caracter adaptativ, în sensul că orientează persoana în mediul său natural și social. Astfel, atunci când creierul percepe o situație care necesită acțiune, frica oferă excitația necesară pentru a declanșa un răspuns (Barrett, 2017).

Biologic vorbind, atunci când oamenii se confruntă cu o amenințare, amigdala trimite un semnal la sistemul nervos autonom. Acesta din urmă controlează, de obicei, toate funcțiile corpului de care nu suntem conștienti, cum ar fi digestia, temperatura corpului și respirația. Când mecanismul, care are rolul de a proteja integritatea corpului, sesizează pericolul, declanșează automat una dintre cele trei opțiuni: luptă, fugă sau îngheț. Toate trei reacțiile sunt condiționate de programarea anterioară pe care a avut-o psihicul individului. Astfel, orgnismul secretă o explozie de hormoni, creând o creștere bruscă de excitare şi stimulare.

Aceşti hormoni determină ca toate funcțiile esențiale ale corpului (de exemplu, digestia) să fie puse în repaus, canalizând astfel toată energia către sistemele implicate in răspunsul de apărare. Inima începe sa pompeze mai mult sânge pentru a distribui substanțe nutritive şi oxigen pentru diferite părți ale corpului care au nevoie de acestea. Frecvența respirației crește, în scopul obținerii de oxigen suplimentar pentru inimă. Apare senzația de amorțeală și furnicături. Poate apărea transpirația, cu scopul de a controla creșterea temperaturii corpului. Muşchii sunt tensionați în anticiparea acțiunii.

Chiar și pupilele se dilată și presiunea arterială creşte, iar adrenalina secretată crește concentrarea și vigilența pentru a ajuta persoana să scape de amenințare (Wiederhold, 2003). Toate aceste manifestari sunt legate de activitatea sistemului nervos simpatic si de doi neurotransmitatori, adrenalina si nonadrenalina, care actioneaza asupra întregului organism în prezenta fricii, generând starea de activare. Studiile au conectat frica la diverse probleme de sănătate, inclusiv hipertensiunea arterială, boli cardiovasculare și tulburări digestive (Cacioppo, Berntson, & Larsen, 2000). Blocarea pe termen lung în această emoție, crește producția de hormoni de stres, cortizolul, care la rândul său epuizează capacitatea noastră cognitivă de a rezolva problemele în mod proactiv și ne poate afecta, de asemenea sistemul imunitar, făcându-ne mai susceptibili la alte boli.

Deși blochează pe termen scurt alte funcții ale corpului, frica în sine nu este negativă pentru că rolul ei după cum am observat unul adaptativ. Lucrul care contează cu adevărat este modul în care reacționăm și procesăm această emoție atunci când o experimentăm. Ca și emoție în sine, frica reprezintă o sursă de informație, care ne ajută să înțelegem ce se întâmplă în jurul nostru, ne ajută să recunoaștem amenințările și să facem față pericolelor.

Pentru a învăța să gestionăm frica, primul pas este acela de a o observa, ce presupune să fim prezenți în corpul nostru și să-i recunoaștem efectele. Observând aceste manifestări emoționale, trăindu-le conștient fără a ne lupta cu ele, putem să ne ascultăm frica și să identificăm de ce anume ne temem, care este pericolul și dacă acesta este real. Aducând conștientizare asupra fricii și asupra emoţiilor noastre avem astfel posibilitatea acțiunii sau a reglării emoționale.

Reglarea emoțională se referă la răspunsul nostru emoțional la o anumită situație, definită drept „încercarea deliberată sau automată a unei persoane de a influența ce emoții să aibă, când și cum să le aibă și cum să le exprime” (Rocco, 2004). Cu alte cuvinte, emoțiile sunt maleabile, ceea ce înseamnă că noi le putem controla. Putem diminua, intensifica sau menține intensitatea emoției, în funcție de scopurile pe care le avem. Așadar, putem să privim reglarea emoțiilor ca pe un proces care necesită efort conștient, iar primul pas este reprezentat de simpla etichetare a emoțiilor.

Acesta operează ca strategie de reglare emoțională implicită, adică reușește să altereze experiența emoțională fără să necesite supervizare conștientă sau intenție explicită. Numirea emoției în sine necesită reflecție asupra propriului corp, adică presupune introspecție, iar introspecția crește activitatea din cortexul prefrontal ventrolateral (responsabil de reglarea amigdalei) și scade activitatea amigdalei (responsabilă de reactivitatea emoțională). În plus, prin limbaj stimulul emoțional sau trăirea emoțională este transformată într-o reprezentare simbolică, iar acest lucru diminuează experiența emoțională (Torre & Lieberman, 2018).

Cu alte cuvinte, primul efort pe care trebuie să-l depunem este acela de a observa conștient și transforma experiența emoțională internă sau stimulul extern într-un simbol lingvistic – adică să convertim emoția în cuvinte, să vorbim despre ce simțim. Astfel simpla observare a fricii, trăirea conștientă a acesteia îi reduce intensitatea, externalizează experiența și ne permite să alegem conștient o modalitate de răspuns adaptativ.

Dacă suntem conștienți de frica noastră, avem astfel posibilitatea să observăm dialogul intern prin care ne prezentăm situația către noi înșine, să observăm cum gândirea noastră ne face să credem că nu putem face față stresorului și să decidem dacă există cu adevărat un pericol real implicat. Ori de câte ori avem puterea de a schimba situația, strategiile de management bazate pe problemă reprezintă cea mai dezirabilă opțiune.

Este foarte important să analizăm situația, să stabilim clar ce acțiuni putem întreprinde (ce putem face și ce nu) și să luăm decizii raționale în acord cu valorile și nevoile noastre, pentru a schimba/înlătura sau chiar accepta situația care ne generează frică.

Bibliografie

• Barrett, L. (2017). How emotions are made . New York : Houghton Miffin Harcourt.
• Cacioppo, T., Berntson, G., & Larsen, J. (2000). The psychophysiology of emotion. Handbook of emotions, 173-191.
• Rocco, M. (2004). Creativitate şi inteligenţă emoţională. Iași: Polirom.
• Torre, J., & Lieberman, M. (2018). Putting feelings into words: Affect labeling as implicit emotion regulation. Emotion Review, 116-124.
• Wiederhold, B. (2003). Cucerirea Panicii Anxietății şi a Fobiilor. San Diego: Virtual Reality Medical Center.