Fascia este țesătura biologică ce menține structurile împreună, este o rețea de țesut conjunctiv. Sunteți aproximativ 70 de trilioane de celule – neuroni, celule musculare, epitelii – toate zumzăind într-o relativă armonie; fascia este pânza de păianjen 3D de proteine fibroase, lipicioase care le leagă împreună în poziția lor corectă.

Sistemul nostru de reglare biomecanică este extrem de complex și insuficient studiat – deși noile cercetări completează această lacună. Înțelegerea fasciei este esențială pentru echilibrul dintre stabilitate și mișcare – crucial în cazul performanțelor înalte, central în recuperarea după o accidentare și dizabilitate și mereu prezent în viața noastră de zi cu zi, de la începuturile noastre embriologice până la ultima respirație.

CE ESTE FASCIA?

„Fascia” are mai multe denumiri pentru diferite zone, topologii și histologii din cadrul țesutului nostru biologic. În mod tradițional, „fascia”, ca termen medical, se aplică doar anumitor bucăți disecabile de țesut din interiorul corpului. Fascia toracolombară, fascia lata, fascia panniculară, fascia profundis – acestea sunt recunoscute de știință ca fiind linii sau catene fasciale.

Ce sunt mai exact „liniile miofasciale”? Practic, acestea sunt linii de țesut conjunctiv care se întind pe tot corpul.  Există o linie posterioară (din spate), o linie anterioară (din față), spirală și linii laterale.  Aceste linii ajută corpul să se miște ca un tot unitar.  Deci, de ce este acest lucru important?

Liniile miofasciale fac parte integrantă din antrenamentul mișcărilor funcționale, precum și din coordonare și stabilitate.  Antrenarea în acest mod permite corpului să dezvolte rezistența, conștientizarea corpului și să economisească energie.  Ajută la îmbunătățirea stabilității și rezistenței multiarticulare.  De asemenea, ne poate ajuta să înțelegem durerea din corp și slăbiciunile structurale.  Gândiți-vă la aceste linii ca la un lanț cinetic.

Un „eveniment” care are loc într-o zonă a acestui lanț cinetic le afectează pe celelalte. Altfel spus, totul funcționează exact ca un joc de domino.  Înțelegând această linie cinetică de evenimente, puteți înțelege mai bine leziunile, limitările de mișcare și puteți ținti zonele mai slabe pentru a crește performanța.  Gândiți-vă, spre exemplu, la modul în care ischiogambierii și tricepsul sural tensionați ar putea cauza dureri lombare, sau chiar o fasciită plantară (toate structurile sunt situate la nivelul catenei posterioare – Superficial Back Line, deci se influențează una pe cealaltă).  Aruncați o privire la această imagine care ilustrează aceste linii și vedeți cu ochii voștri:

Conform ultimeor studii, „fascia” are o definiție mai largă – toate țesuturile moi pe bază de colagen din organism, inclusiv celulele care creează și mențin această rețea de matrice extracelulară (MEC). Răspunzând la întrebarea „ce este fascia?” cu această nouă definiție, se includ toate țesuturile desemnate în mod tradițional ca „fascia” în anatomia clasică, plus toate celelalte țesuturi foarte asemănătoare dispuse în moduri diferite în corp: tendoane, ligamente, burse și toate țesuturile din interiorul și din jurul mușchilor – endomisiul, perimisiul, epimisiul. Toate sunt făcute în mare parte din același material și sunt create în același mod.

De asemenea, ar fi incluse și fasciile din jurul organelor: sacii celomici care țin organele în peritoneu și mezenterul din cavitatea abdominală, mediastinul, pericardul și pleura care țin organele din cavitatea toracică, precum și membranele care înconjoară creierul, măduva spinării și nervii periferici.

Această definiție extinsă nu include, de obicei, țesuturile mai dure – cartilajul și osul – dar există un argument conform căruia aceste două țesuturi se află în spectrul țesuturilor „fasciale”.  Aceste elemente structurale se formează din același primordiu mezodermal, se dezvoltă în moduri similare, au o matrice centrală de colagen asemănătoare cu pielea și sunt la fel de receptive – supuse legii remodelării lui Wolffe – la forțele susținute care trec prin corp ca și restul fasciei.

Majoritatea cercetătorilor ar trage linia de demarcație la țesuturile moi, punând osul și cartilajul în categoria țesuturilor dure, dar alții preferă o viziune mai largă: de la fibrina din sânge până la structura coralică a osului, avem la dispoziție o varietate remarcabilă de ”materiale de construcție” bazate pe modificări ale fibrelor, gelurilor și conținutului de apă din MEC.

FASCIA CA SISTEM

Indiferent cum o definim, fascia este peste tot – de sus în jos, de la naștere până la moarte, de la micro la macro.

Fascia este o singură rețea, din punct de vedere embriologic și anatomic. Toate aceste nume diferite pe care le dăm elementelor din cadrul ei – acest tendon sau acel ligament – pot tinde să ascundă faptul că este vorba de un singur sistem conectat. Atunci când lezăm nervul median, spre exemplu, îi dăm un nume, dar îl tratăm în cadrul sistemului nervos. Dacă există un blocaj în vena safenă, înțelegem această disfuncție în contextul întregului sistem circulator. Când ne rănim tendonul lui Ahile însă, avem tendința de a trata doar acea parte, în loc să vedem partea care a cedat în contextul întregului sistem. Țesutul nostru fascial constituie un singur sistem de reglare biomecanică, iar dacă îl vedem , îl antrenăm și îl tratăm ca atare, vom obține numai beneficii.

DINCOLO DE MATRICEA EXTRACELULARĂ (MEC)

Atlasele de anatomie și textele de kinesiologie tind să ne reducă la biomecanica newtoniană a forțelor, vectorilor și pârghiilor, ca și cum am fi fabricați din piese precum o mașină sau un computer. Acesta este un punct de vedere foarte limitat, care explică unele comportamente ale sistemului nostru, dar le ascunde pe altele. Ea se prăbușește rapid în fața relativității lui Einstein, a matematicii fractale, a teoriei sistemelor sinergetice și a geometriei tensegrității aplicate la sistemele biologice.

Sistemul nostru fascial unic începe să se formeze la aproximativ 2 săptămâni ca un gel fibros care pătrunde și înconjoară toate celulele din embrionul în curs de dezvoltare. Acesta este pliat progresiv în straturile complexe de fascie pe care le vedem la adult. De fapt, nu există nicio discontinuitate în straturile de fascie, astfel încât „straturi” este un concept util, dar înșelător.

Rețeaua noastră colagenică, adesea numită „matrice extracelulară” (MEC), este alcătuită din elemente intercelulare. Aceste fibre și geluri nu sunt celulare în sine; ele sunt produse celulare. Fabricate de celule și extrudate în spațiul intercelular, ele se organizează – în funcție de forțele care le traversează – în țesuturi dense sau laxe, cu o dispunere regulată sau neregulată (ca o pâslă). Aceste aranjamente se pot schimba și se schimbă atunci când forțele care acționează asupra acestor țesuturi se schimbă – fie în mod pozitiv în dezvoltarea abilităților, fie în mod negativ în cazul unor leziuni sau al îmbătrânirii. Genetica determină doar ce proteine pot fi fabricate; mediul local al modului în care vă folosiți corpul determină modul în care acestea sunt dispuse de la o zi la alta.

„MEC” nu este chiar un substitut pentru definiția extinsă a fasciei, deoarece MEC nu include celulele, iar „fascia” ar include cu siguranță fibroblastele, mastocitele și diverse alte celule (cum ar fi osteoblastele, condroblastele, osteoclastele etc.) care creează, mențin și descompun MEC. Mai simplu spus, MEC + celulele țesutului conjunctiv = fascia.  O paralelă care ar putea ajuta să înțelegem mai bine acest lucru este o portocală: coaja, miezul și pereții dintre secțiuni ar fi toate ca fascia corpului, organizând „sucul” în compartimente distincte, dar interconectate.

Dacă am putea face ca prin magie ca toate structurile organismului, cu excepția rețelei de colagen, să devină invizibile, am vedea o plasă densă în oase, cartilaje, tendoane și ligamente. Am vedea o plasă mai fină, mai laxă în sân, în obraz și în pancreas. Fiecare mușchi ar fi înconjurat cu o rețea mai laxă (dar încă puternică din punct de vedere structural). Fiecare os ar fi învelit cu un strat de ”plastic rezistent”. Fiecare organ ar fi ”împachetat” într-un sac fascial. Doar tuburile deschise ale sistemului digestiv, respirator și limfatic ar fi complet libere de rețeaua fascială.

În concluzie, structura fără funcție este un cadavru. Dar funcția fără structură este o fantomă. Acum este foarte clar că fascia este o parte a imaginii de ansamblu și o parte mai puțin studiată decât mușchii sau nervii, prin urmare trebuie să o includem pentru a avea o imagine completă. „Mușchii individuali care acționează asupra oaselor prin articulații” pur și simplu nu explică în mod adecvat stabilitatea și mișcarea umană. Odată examinată, al doilea element al studiului fasciei devine evident: fascia răspunde atât la nivel sistemic, cât și la nivel local.

ROLUL KINETOTERAPIEI ÎN REORGANIZAREA TENSIUNII FASCIALE

Terapia miofascială (cunoscută și sub numele de terapie de eliberare miofascială sau terapie miofascială a punctelor trigger) este un tip de întindere sigură, lentă, care eliberează tensiunea și durerea din tot corpul cauzate de sindromul de durerea miofascială (durerea musculară cronică, resimțită mai puternic în anumite zone cunoscute sub numele de puncte trigger).

Terapia de eliberare miofascială se concentrează pe eliberarea încordării musculare. Există o serie de afecțiuni și simptome pe care terapia de eliberare miofascială le abordează.

Mulți pacienți apelează la un tratament miofascial după ce și-au pierdut flexibilitatea sau funcția în urma unei accidentări sau dacă se confruntă cu dureri cronice la nivel de spate, umăr, șold sau, practic, în orice zonă care conține țesut moale.

Alte afecțiuni tratate prin terapia de eliberare miofascială includ tulburarea articulației temporo-mandibulare, sindromul tunelului carpian, fibromialgia sau migrenele. Simptomele pacienților includ de obicei:

• Încordare a țesuturilor care restricționează mișcarea sau trage corpul în afara aliniamentului normal, determinând persoanele să favorizeze și să suprasolicite un șold sau un umăr, de exemplu
• Senzație de presiune excesivă asupra mușchilor sau articulațiilor care produce durere
• Durere în orice parte sau părți ale corpului, inclusiv dureri de cap sau de spate.

Așa cum am menționat și anterior, scopul terapiei miofasciale este de a întinde și de a relaxa fascia, astfel încât aceasta și alte structuri învecinate să se poată mișca mai liber, iar funcția pacientului să fie restabilită. Din acest motiv, terapia miofascială este denumită uneori terapie de „eliberare miofascială”.

Ph. MD Alexandru Ilie @ RestartiX Center

Bibliografie

1. https://www.anatomytrains.com/blog/2016/05/31/review-jan-wilkes-evidence-based-myofascial-chains-holly-clemens/
2. https://www.anatomytrains.com/blog/2016/02/17/creating-fascial-organs-exposing-organs-fascial-matrix-by-laurice-nemetz/
3. https://www.anatomytrains.com/fascia/
4. https://www.stretchingyourlife.com/myofascial-lines/
5. https://www.researchgate.net/publication/328726689_Fascial_Manipulation_vs_Standard_Physical_Therapy_Practice_to_Low_Back_Pain_Diagnoses_A_Pragmatic_Study
6. https://www.fasciaresearch.de/
7. https://fasciaresearchsociety.org/