5 exerciții pentru durerile de spate, pe care le poți face la tine acasă

Durerile de spate sunt probabil cele mai frecvente dureri pe care un adult le resimte. Motivele pentru care aceste dureri apar sunt multiple, iar în funcție de cât de multă atenție le dai ele îți pot da bătăi de cap mai mari sau mai mici.

durerile de spate

Din acest motiv doresc să reamintesc că prevenția sau atenția acordată corpului nostru atunci când durerilor sunt la început reprezintă probabil cea mai buna atitudine pe care o putem avea față de sănătatea noastra.

Problema ce apare când vorbim de prevenție sau combaterea durerilor foarte mici este ca “ nu avem timp pentru asa ceva…”  Trăim într-o lume în care viteza este ingredientul multora dintre noi.

Suntem într-o continuă fuga după atingerea obiectivelor propuse sau rezolvarea altor probleme care sunt urgente în acest moment, iar timpul pentru prevenție aproape nu poate intră în viața noastră.

durerile de spate

Și de multe ori acesta este adevărul, este foarte greu să-ti dedici timp pentru a merge la un cabinet de fizioterapie unde petreci minim 45 de minute, la care adaugi timpul petrecut in trafic si banii plătiți pentru o problemă foarte mică și care consumă mult.

Nu vreau să vorbesc despre idealuri în care toate lumea se ocupă de lucrurile imporntate pănă acestea nu devin urgente. Vorbim despre o viața reală.

5 exerciții pentru durerile de spate

Din acest motiv am realizat acest articol, pentru tot cei ce se regăsesc în rândurile de mai sus, însă vor sa înceapă să aloce timp prevenției, am ales cele mai eficiente 5 exerciții pentru durerile de spate, pe care le poți face la tine acasă în maxim 15 minute.

Cred foarte mult că durerile mici, sau cele cronice de spate și în special prevenția poate fi realizată cu succes de acasă. Tu alegi momentul în care să-ți faci exercițiile, fără să mai pierzi ore intregi în trafic, fără să mai plătești sute de lei lunar pentru a face un lucru care poate fi făcut la fel de bine acasă.

De ce vei avea nevoie este deja în tine. Nu îți cere nimeni să cumperi echipamente scumpe sau sofisticate, vei avea nevoie decât de un spațiu liber de 2 maxim 3 m. Poate fi în dormitorul tău în sufragerie sau chiar afară pe gazon. Ce îți voi cere este o decizie.

Decizia de a te ocupa de tine atunci când problema nu există sau este foarte mică. Acest pas mic, facut aproape zilnic îți va aduce sănatatea coloanei lombare pe termen lung, bucurie și  o viață fără durere.

Acum mingea este în terenul tău, sunt curios ce vei face cu ea.

Accesează acest link pentru a avea acces la cele 5 exerciții pentru durerile de spate:

5 exercitii pentru reducerea durerilor lombare

Cu drag,

Fizioterapeut Alexandru Ilie

Conținutul acestui articol este creat special cu scop de informare și educație. Nu are intenția de a deveni sfat medical.




Articole asemănătoare




Ziua Mondială a Fizioterapiei Inițiativa RestartiX pentru Pacienții cu Dureri Lombare

Ziua Mondială a Fizioterapiei, celebrată anual pe 8 septembrie, este o inițiativă globală menită să aducă în prim-plan importanța fizioterapiei în prevenirea, gestionarea și tratarea afecțiunilor musculo-scheletice. Această zi este marcată în întreaga lume prin evenimente și campanii de conștientizare organizate de profesioniștii din domeniul sănătății și de comunități, având ca scop educarea publicului și […]

Vrei să știi cum să previi, să corectezi deformările spatelui?

Majoritatea cunoaștem faptul că deformările coloanei sunt de fapt cifoze, scolioze, lordoze. Statisticile arată că România se află pe un loc fruntaș în Europa, în ceea ce privește deformarea coloanei vertebrale. Aproximativ 80% din cazuri o reprezintă femeile, boală apărând la pubertate. Cu toți știm cât de important este să avem o postură corectă. O […]

Tratamentul discopatiei lombare

Introducere   Discopatie lombară sau boala degenerativă a discurilor lombare este una dintre cele mai frecvente, aparent  foarte cunoscută, dar în același timp mai de neînțeles cauză de dureri în regiunea inferioară a spatelui. 80% din populație afirmă că a prezentat minim un episod de durere lombară în cursul vieții, fiind a doua cauză de […]

Totul despre SCIATICĂ

Probail ai avut avut pe cineva care ți-a spus ca suferă de sciatică sau poate chiar tu te-ai surprins spunând, “ mă omoară sciatica asta, mă doare tot piciorul”. Ei bine, acest fenomen dureros ce iradiază pe picior, mi-am propus să-l dezbat în acest articol. Pentru început haideți să înțelegem câteva informatții de bază de […]

Terapia Ghidată Online: Beneficii și Eficiență Acasă

Terapia ghidată online explicată: ce este, tipuri, procesul de evaluare, beneficii, riscuri și diferențe față de variantele tradiționale, pentru pacienți cu dureri.

Terapia ghidată online explicată: ce este, tipuri, procesul de evaluare, beneficii, riscuri și diferențe față de variantele tradiționale, pentru pacienți cu dureri.

4 replies on “5 exerciții pentru durerile de spate, pe care le poți face la tine acasă”

Am inceput de ceva timp exercițiile împreună cu voi și mă simt super!!!! Eu fac pentru întreținere, și sunt super benefice exercițiile voastre!! Vă mulțumesc din suflet și vă doresc multă sănătate!!!!

Personal consider că absolut tot ve ea ce ne -ați învătat ,sunt exerciții de un vital ajutor pentru toți….Mulțumim ca existați.. Din inima Domnița

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Abonează-te la newsletter și rămâi conectat la noutățile platformei RestartiX.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-92924-9629-65aa85301fbbbf26498b86af-v2"]